Centenarul Marii Uniri
27 martie 1918 – 27 martie 2018: 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România
Stimați părinți, dragi elevi,
După cum știți, sau poate ați auzit, sau văzut prin presa românească, anul acesta se sărbătorește CENTENARUL MARII UNIRI, sau 100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de la împlinirea marelui vis al românilor de pretutindeni: unirea provinciilor românești cu Patria Mamă România.
Anul 1918 a reprezentat încununarea eforturilor de veacuri ale românilor, de a trăi sub identitatea aceleiași patria, alături de frații și surorile cu care împărțeau aceeași limbă, aceleași tradiții și obiceiuri. Nimic nu a fost simplu, nimic nu a fost ușor de realizat. Înconjurați din toate părțile de imperii potrivnice unirii, fiecare cu interese proprii, oamenii politici, de cultură, dar și populația română, în general, din toate provinciile românești, mișcate de patriotism și de sentimentul că aparțin unei identități, au luptat cu putere, pentru ca interesele lor să fie ascultate.
Deși am fost atacați din toate părțile, s-a încercat supunerea noastră, nu am plecat capul și nu ne-am lăsat învinși de dorințele autoritare și de extindere teritorială a imperiilor vecine și am luptat, am luptat fără neîncetare pentru idealul nostru: unirea într-o Românie Mare.
Dacă o luăm pas cu pas, din punct de vedere istoric, vedem că românii noștri, din toate provinciile românești, au depus eforturi colosale pentru unificare; patriotismul, sentimentul național exista în inimile fiecăruia dintre români.
Primul pas, ușor, simplu, în dorința noastră de unificare, a fost anul 1859, anul în care românii din Moldova și Țara Românească au reușit să unifice, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, cele două principate române, sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, din 1862, România.
Cu pași mărunți, dar siguri, sub conducerea principelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringern, România își obține independența față de Imperiul Otoman, la 10 mai 1878, primind, în urma Congresului de la Berlin, Dobrogea.
Deși toate aceste lucruri realizate, țara încă nu era unită așa cum se dorea…provinciile românești încă se aflau în componența marilor imperii. A venit Primul Război Mondial. Deși în 1914 România se hotărăște să rămână neutră în cadrul acestui conflict, oamenii politici ai vremii, dar și regele Ferdinand I (după 27 septembrie 1914), știau și erau conștienți de faptul că singura șansă în realizarea dezideratului unirii era chiar sacrificiul unui război mondial. Finalul războiului găsește România în tabăra învingătorilor.
Anul 1918 este anul crucial, anul de maximă însemnătate în istoria patriei noastre. Marile imperii se destramă (Imperiul Austro – Ungar, Imperiul Rus, Imperiul Otoman), acum fiind momentul prielnic ca provinciile românești să se unească cu România.
Prima provincie care face pașii acestei uniri este Basarabia, care făcea parte din Imperiul Rus. Sfatul Țării, care era atunci organul executiv al provinciei, hotărăște la data de 27 martie/9 aprilie 1918, unirea Basarabiei cu România, act istoric de o mare bucurie a vremii.
La scurt timp după acest eveniment, alte două mari provincii românești, preiau „modelul„ Basarabiei și hotărăsc unirea lor cu România (Vechiul Regat): Bucovina hotărăște unirea cu România, la 15/28 noiembrie 1918, iar Transilvania se unește cu România la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba – Iulia.
Într-o scurtă perioadă de timp, dezideratul de veacuri al românilor se vedea îndeplinit. Bucuria a fost una de nedescris. Pentru prima dată toți frații și toate surorile erau uniți sub același steag, același popor, același nume: România.
Istoria nu a fost miloasă și ușoare cu noi. Tragicul an 1940 a făcut ca o parte din provinciile românești să fie perdută în timpul celui de Al Doilea Război Mondial: între 26 – 28 iunie 1940 pierdem, din nou Basarabia, plus Bucovina de Nord și Ținutul Herța, în favoarea Uniunii Sovietice (U.R.S.S.), prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, pierdem o parte din Transilvania (redobândită la finalul războiului) și în septembrie 1940 pierdem Cadrilaterul (cele două județe din sudul Dobrogei).
Toate aceste evenimente nu ne-au slăbit însă, ci ne-au făcut mai tari și cu dorință din ce în ce mai mare de reunficare teritorială.
ASTĂZI, la 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, încă sperăm la reunificarea României Mari, încă sperăm la o nouă unire cu frații noștri de pe malul stâng al Prutului…încă sperăm la o Românie în care Basarabia să redevină ce a fost: provincie românească, din cadrul României.
Nu trebuie să ne pierdem speranța și nici spiritual patriotic, într-o lume din ce în ce mai europenizată, chiar mondializată. Globalizarea aduce cu ea uniformizarea, pierderea, puțin cu puțin a identității naționale. Haideți să fim patriotic și să nu lăsăm ca aceste lucruri să se întâmple. Haideți, măcar în acest an al CENTENARULUI să nu facem ca aceste cuvinte să pară doar vorbe goale.
Trăiască Basarabia ! Trăiască România ! Trăiască România Mare ! Trăiască românii de pretutindeni !
Prof. Cristi AMĂRIUȚEI
